Mi-e rupt sufletul in doua, in patru, in zece, in frati...
Mi-a inchis iubitul pleoapele, adormeam mereu asa, cu el in cer si cerul in ochii mei
Mai bine m-ai lua de mana, ii spuneam,
tu nu vezi ce frica mi-e?
El privea in jos nelinistit si se acoperea cu intuneric.
Din maini ii cresteau crengi cu care putea mereu incerca in brate cu totul sa ma cuprinda
Eu ma pierdeam in el si sufletului nostru crestat iubire ii ziceam.
Mainile-crengi ma strangeau tot mai tare,
Voiam sa fim un inger,
dar ne intorceam mereu la oameni.
No comments:
Post a Comment